'Domnul Oprea, ca întotdeauna, a fost un om serios. A vorbit ceva, s-a ţinut de cuvânt, şi-a asumat responsabilitatea. Din păcate nu a vorbit cu cine trebuie, a vorbit cu domnul Iohannis, care, de altfel, a fost de acord. Domnul Mihalache, celălalt preşedinte al României, am auzit că nu e de acord. Decizia mea e foarte clară: mărim salariile la demnitari când le mărim la toţi bugetarii', a afirmat Ponta, la Palatul Victoria.
Întrebat dacă ştia de majorările salariale, Ponta a replicat: 'Am spus nu (n.r. - nu sunt de acord să fie majorate salariile
demnitarilor), nu acum! Odată cu toţi ceilalţi'.
Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat vineri, referindu-se la ordonanţa privind creşterea salariilor demnitarilor, că preşedintele Iohannis şi premierul s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizaţiile demnitarilor şi că ''ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta''.
''Ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta. Ştiu că premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizaţiile demnitarilor, în contextul discuţiilor despre creşterea salariilor bugetarilor. Am lucrat cu ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor, ţinând seama de principiul atragerii competenţei îi lupta împotriva corupţiei. Din cei 71 de demnitari care erau vizaţi de proiectul de ordonanţă, au rămas la final 48'', a precizat Oprea, pentru DC News, întrebat ''care este adevărul în legătură cu ordonanţa privind creşterea salariilor demnitarilor şi dacă proiectul a fost făcut de mai multă vreme la Ministerul Muncii.



