"Singurul lucru de discutat azi e că mai important decât orice eu văd unitatea noastră de acţiune. Eu nu pretind că bugetul e perfect. Există amendamente bune, aveţi tot sprijinul meu. Ce vă rog, să nu facem lucruri formale - punem 100 de amedamente, ştim că nu trec, zicem acasă că le-am pus şi Guvernul cel rău nu le-a aprobat. Vă anunţ că Guvernul cel rău e Guvernul dumneavoastră şi atunci trebuie să fie un Guvern bun", le-a spus Ponta parlamentarilor USL.
El a arătat că nu s-a pus problema şi nu există interdicţii privind amendarea proiectului de buget.
"Fiecare e reprezentantul unor cetăţeni, e normal să-şi exercite dreptul constituţional de a amenda orice fel de proiect de lege. Sunt ultimul să spună că nu puteţi să faceţi amendamente", a spus Ponta.
El a arătat că pentru orice alocare din buget membrii Cabinetului sunt responsabili în faţa parlamentarilor USL.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



