"Un mesaj special vreau să-l transmit către acei militari, e vorba de un număr de aproximativ 7.000, din Ministerul Apărării şi încă câteva mii din Ministerul de Interne care au avut de pierdut la momentul recalculării pensiilor. În bugetul pe 2013 şi în mod eşalonat trebuie să îndreptăm şi acest lucru", a spus Ponta.
El a arătat că Legea 263 a oferit celei mai mari părţi a pensionarilor din sistemul de Apărare o creştere a pensiilor, iar circa 90% dintre pensionarii din sistemul de apărare au beneficiat de pensii sporite.





