Liderul PSD a fost întrebat dacă au fost făcute calcule privind introducerea unei moţiuni de cenzură pe subiectul Codului Muncii. "N-am făcut calcule, o sa depunem moţiune, nu facem calcule", a replicat Ponta.
De asemenea, în ceea ce priveşte declaraţiile premierului Boc privitoare la faptul că sindicaţiştii îşi doresc o formă a legislaţiei muncii care să servească interesele lor personale, liderul PSD a susţinut că nici măcar primul ministru nu va beneficia de prevederile noului Cod. "Înţeleg că va fi dat afară de la serviciu şi nici măcar lui nu i se aplica Codul Muncii. Ceea ce noi trebuie să facem este un Cod al Muncii care să protejeze şi angatorul, dar să-i protejeze şi pe angajaţi. Nu suntem într-o ţară bananieră în care angajatul să fie un simplu sclav pe plantaţie, iar o ţară democratică şi europeană înseamnă să ai şi patronate şi sindicate puternice", a mai comentat Ponta.
Premierul Boc a anunţat luni că în cadrul coaliţiei s-a stabilit asumarea răspunderii pe Codul Muncii. Luni, premierul Boc s-a întâlnit cu o parte din partidele coaliţiei. Discuţiile continuă şi marţi.


