money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ponta: Zece comercianţi au crescut preţul pâinii, în ciuda reducerii TVA

Publicat la 04.09.2013, 11:07:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ponta: Zece comercianţi au crescut preţul pâinii, în ciuda reducerii TVA

"Am făcut o primă verificare referitoare la aplicarea TVA scăzută la pâine, începând cu 1 septembrie. (...) Sunt veşti bune şi veşti proaste: adică 75-80% dintre producători - şi vreau să mulţumesc în special marilor retaileri, lanţurilor de magazine mari - au aplicat scăderea preţului pâinii cu un procent de aproximativ 15%. Adică atât cât a scăzut şi TVA, ceea ce este un semn extraordinar de bun. Avem însă şi zece situaţii în care preţul pâinii a crescut. Dacă tot am scăzut TVA, sunt zece comercianţi - poate domnul ministru Constantin, sper să nu fie nicio problemă, o să şi precizeze de unde sunt cei zece - care au profitat de ocazie să mai mărească preţul la pâine. În general, cei foarte mici nu au schimbat cu nimic, nici în sus, nici în jos", a precizat primul-ministru.

 

Victor Ponta a anunţat că, în contextul în care se va înregistra şi o diminuare a evaziunii fiscale, strategia Guvernului de a diminua taxele va fi menţinută.

 

"Mesajul principal este unul extrem de pozitiv. Dacă reuşim această strategie de a arăta că scăzând taxe, cum e TVA, avem o scădere şi a preţurilor, iar ulterior şi o scădere a evaziunii fiscale, înseamnă că una dintre strategiile importante ale Guvernului dă roade şi trebuie să ne ţinem de ea în continuare", a explicat Ponta.

 

El a mai precizat că este posibil ca, în cursul zilei, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, să susţină o conferinţă de presă pe această temă.

 

Pâinea şi specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9% începând cu 1 septembrie, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în data de 28 august în Monitorul Oficial.

 

Pe 2 septembrie, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu, a declarat că piaţa a reacţionat destul de bine după numai două zile de la reducerea TVA la 9% la pâine şi la produsele de panificaţie, în unele zone din ţară preţul acestora înregistrând reduceri şi cu 25 de procente.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite