Recent, BCR, cel mai mare jucător din sistemul bancar după valoarea activelor, a lansat un program de emitere de obligaţiuni pe termen mediu - Medium Term Notes (MTN) -, prin intermediul căruia are acces la o finanţare continuă, în limita a trei miliarde de euro.
Programul anunţat de BCR este primul de acest gen realizat de o bancă locală pe piaţa internaţională de capital. Este de aşteptat, în actualele condiţii, ca şi alte instituţii de credit să recurgă la astfel de soluţii, pentru a-şi finanţa activitatea curentă. Acţionarii băncilor din România nu mai sunt atât de dispuşi să susţină cu aporturi noi de capital subsidiarele locale, având în vedere că acestea au propriile probleme de finanţare.
“Este un proces firesc ca băncile, nu doar cele din România, să facă restructurări ale portofoliilor şi ale modului în care îşi aprovizionează bilanţurile cu resurse atrase şi capital”, a precizat Popa. De altfel, analiştii din piaţa de capital consideră că metoda aplicată de BCR reprezintă o soluţie bună de diversificare a surselor de finanţare, la costuri reduse.
Popa, BNR: Este normal ca băncile să-şi schimbe modul în care atrag capital
Publicat la 06.08.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027

Actualitate
