Deţinătorii serviciului open-source Popcorn Time au anunţat că acesta va fi închis şi au postat, cu aceeaşi ocazie, un grafic al evoluţiei traficului din momentul lansării.
Proprietarii nu au oferit explicaţii, astfel că nu se ştie dacă au contat presiunile deţinătorilor drepturilor de distribuire, dacă este o chestiune de finanţare sau există alte motive care i-au determinat să-l închidă.
Popcorn Time a fost lansat în 2014 şi a avut o existenţă zbuciumată, reuşind, însă, să supravieţuiască opt ani în ciuda presiunilor legale şi a propriei popularităţi, derivate din uşurinţa prin care oferea acces la conţinut piratat.
Dezvoltatorii iniţiali au renunţat să se mai ocupe de serviciu la scurt timp după lansare, temându-se de eventualele procese. Fiind, însă, un proiect open-source, acesta a fost preluat de alte persoane, care l-au mutat pe alte servere, cu alt domeniu web.



