Vladimir Pasti, director INSOMAR
Pana cand FMI nu a scris, negru pe alb, ca suntem o economie de piata “adevarata”, nu am putut termina negocierile de aderare. Prin 2003-2004, guvernul Nastase se dadea peste cap sa aplice fara cracnire toate recomandarile FMI, caci, fara acordul functionarilor de la Washington, nu puteam sa atingem cel mai important obiectiv politic al intregii tranzitii - aderarea la UE.
In 2005, umilul, pana atunci, guvern roman, condus acum de Calin Popescu Tariceanu si Traian Basescu, avand sacii diagnosticului economic favorabil in caruta, s-a eliberat eroic, renuntand la acordul cu FMI. Vantul benefic al investitiilor internationale flutura in panzele economiei romanesti, iar miliardele de euro ce veneau din UE ii facea sa se simta increzatori in viitor si suficient de puternici pentru a ignora calculele macroeconomice ale specialistilor de la FMI. Deloc surprinzator, populatia i-a sustinut. Caci, in vreme ce FMI recomanda moderatie in cresterea consumului fara o productie autohtona care sa il sustina, bancile sustineau “creditul cu buletinul”, iar populatia isi dorea locuintele noi, televizoarele cu plasma, autoturismele occidentale, electrocasnicele, vacantele si tot ce isi mai putea cumpara vanzand sperantele - proprii si ale guvernului - in castigurile viitoare. Noua “epoca de aur” a durat doar pana in 2009, cand - sub presiunea crizei mondiale si a deficientelor structurale ignorate pana atunci - economia romaneasca a trebuit sa apeleze din nou la sustinerea FMI.





