Proiectorul Super 8, lansat de Kodak în 1965, a devenit popular ca urmare a conţinutului pornografic mare care se putea livra rapid, cu ajutorul său. Modelul era ideal pentru proiecţii private, cu rolele sale lungi de peste 15 metri, care permiteau vizionări de durată sensibil mai mare decât cele posibile până atunci.
Replica din direcţia foto s-a numit Polaroid - aparat şi tehnologie denumite astfel după compania care le-a inventat. Fotografii obţinute instantaneu, în mai puţin de un minut, fără a pleca de acasă la un centru de procesare - acestea erau avantajele unui aparat foto de-a dreptul revoluţionar, exploatate în mod logic pe raţiuni legate de intimitate, dar şi de pornografie. Unde mai pui la socoteală şi că, folosind un astfel de aparat, nimeni nu riscă momente jenante şi priviri dezaprobatoare în centrul de unde se ridică, în mod tradiţional, pozele.
În anii '70, războiul suporturilor video a fost tranşat şi cu ajutorul pornografiei. După ce compania Sony a lansat, în 1975, sistemul Beta, cei de la JVC au dat replica, un an mai târziu, cu caseta VHS, una inferioară din punct de vedere al calităţilor tehnice, dar care a câştigat enorm mai mulţi cumpărători datorită faptului că oferea o soluţie mult mai simplă de producere şi multiplicare a conţinutului. Şi dacă pornografia a ajutat casetele VHS să le învingă pe cele Beta la capitolul popularitate şi vânzări, "serviciul" a fost reciproc. Iar asta pentru că tehnologia lansată de JVC a sprijinit industria porno să se extindă, datorită distribuirii pe suporturi cu durata superioară celor Beta. Acestea din urmă aveau doar 60 de minute, insuficient pentru majoritatea filmelor XXX, astfel că materialele video nu puteau fi disponibile pe Beta, mai notează cei de la The Indepenent.
Ceva mai aproape de zilele noastre, protocolul Voice Over prin internet (VoIP) a fost dezvoltat, se spune, tot pentru a servi piaţa produselor pornografice, după ce utilizatorii frustraţi s-au plâns de faptul că nu puteau avea acces la "dirty talk" (discuţii obscene) online. VoIP a permis celor interesaţi să folosească linii telefonice pe internet dedicate discuţiilor de acest tip, oferind, în acelaşi timp, posibitatea de a vedea chipul interlocutorului în timpul discuţiei.





