money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Porsche nu va mai prelua 50% din grupul Volkswagen

Publicat la 26.11.2008, 16:59:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Porsche nu va mai prelua 50% din grupul Volkswagen


Producătorul german Porche a renunţat, cel puţin pentru moment, la 50% din VW. Porsche anunţa în mai că, până la sfârşitul acestui an, îşi va mări participaţia în cadrul Grupului VW până la peste 50% din actiuni. Preluarea urma să fie făcută "pas cu pas" şi, mai mult, oficialii companiei precizau atunci că achiziţia este "ireversibilă".

La momentul anunţului, principala temere a oficialilor Porsche era legată doar de producătorii de modele sport din grupul VW, Bentley, Bugatti şi Audi, care ar fi putut rupe din piaţa constructorului din Stuttgart. Socoteala de-acasă nu se potriveşte însă cu cea din târg, mai ales ca situaţia economică internaţională le joacă feste tuturor jucătorilor de pe piaţa de profil.

În ultimele luni, Porsche a fost nevoit să privească neputincios la degringolada cu care se confruntă acţiunile VW la bursă. Reprezentanţii Porsche au declarat că, în aceste condiţii, nu sunt pregătiţi să mai cumpere acţiuni VW. De asemenea, ei ţin cont şi de efectele devastatoare ale crizei financiare asupra industriei auto, nevaforabile unei achiziţii în grupul VW.

Analiştii cred că în următoarele săptămâni vor avea loc schimbări dramatice pe piaţa auto. Porsche nu face excepţie: constructorul german este şi el afectat de criză. Potrivit cifrelor provizorii de pe ultimele 4 luni, vânzările au scăzut cu 18%, la 25.200 de unităţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite