Potrivit sondajelor, Partidul Social-Democrat (PSD, centru-dreapta), învins la legislative de socialişti, ar urma să-şi păstreze majoritatea de 308 de primării din ţară.

Lisabona, câştigată de stânga la un scrutin anticipat în iulie 2007, ar urma să rămână socialistă. Potrivit celor mai recente sondaje publicate vineri îl creditau pe primarul în exerciţiu Antonio Costa cu un avantaj de 6%, până la 12% în faţa rivalului său, fostului premier de centru-dreapta Pedro Santana Lopes.

În Portugalia, consilierii municipali sunt aleşi pe liste, iar lista cu cele mai multe voturi desemnează automat primarul.

Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 8.00 (10.00 ora României) şi se vor închide la ora locală 19.00 (21.00 ora României). Primele estimări vor fi anunţate o oră mai târziu, din cauza decalajului de fus orar, cu o oră, a arhipelagului Azore.