Aurul s-a ieftinit cu 1,2%, marţi, deoarece posibilitatea ca Fondul Monetar Internaţional să vândă o parte din cele peste 3.000 de tone de aur pe care le deţine a diminuat încrederea investitorilor.
Statele Unite arătaseră, luni, că susţin vânzarea unei cantităţi limitate din rezervele internaţionale de aur ale FMI şi au afirmat că mişcarea ar putea fi susţinută de Congresul american. Reprezentanţi ai Trezoreriei americane s-au opus însă, mai devreme, cererii unei aprobări a Congresului american. "Este o evoluţie materială care ar putea chiar să fie aprobată", a comentat un economist de la SG Corporate and Investment Banking, Stephen Briggs. "Este, de asemenea, o schimbare autentică, în condiţiile în care jucătorii de pe pieţe se gândeau la altceva", a mai arătat Briggs.
"În sine, nu este o mişcare majoră, dar este, însă, un element surpriză pentru jucătorii de pe pieţe. Cursul metalului galben avea deja nevoie de o corecţie după ultimele scumpiri, iar posibilitatea ca FMI să vândă aur este o scuză suficient de bună, care a oprit, momentan, scumpirea aurului", a mai arătat Stephen Briggs.
Cotaţia spot a aurului a coborât până la 926,40 dolari/uncie, iar metalul galben a fost cotat la 931,60/932,40 dolari/uncie, comparativ cu nivelul de 937,80/938,60 dolari/uncie, înregistrat la închiderea şedinţei de tranzacţionare de luni de pe piaţa new-yorkeză şi în scădere faţă de cotaţia record, de 953,60 dolari/uncie, atinsă săptămâna trecută.
Sursa: NewsIn
Posibilitatea ca FMI să vândă aur a ieftinit metalul galben cu 1,2%
Publicat la 26.02.2008, 12:32:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
