Veniturile totale au fost de 623,2 milioane de lei, în creştere cu 24,9 milioane de lei faţă de primele cinci luni ale anului trecut, a anunţat compania. Directorul general al companiei, Marius Vatavu, este de părere că Poşta Română s-ar putea confrunta cu o lipsă de lichidităţi în toamna acestui an. “Ponderea semnificativă a fondului de salarii în cheltuielile companiei face necesară o încasare foarte bună, lună de lună. Lipsa de cash, ce se manifestă atât la partenerii de stat, cât şi la cei privaţi, ar putea crea o problemă pe partea de lichidităţi în Poşta Română, cel mai probabil de la jumătatea lunii septembrie”, a declarat acesta.
Poşta Română, cu peste 35.500 de angajaţi, este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de 7.100 oficii poştale, grupate în zece direcţii regionale. Acţionarii Poştei sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, cu 25% din capital.
Poşta Română: Ne putem confrunta cu o crizã de lichiditãți
Publicat la 26.07.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3470 lei, franc la 5.7304 lei

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
