money.ro
Actualitatemoney.ro

Poveste bizara cu britanici si Europa

Publicat la 20.11.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Poveste bizara cu britanici si Europa

Ambitios, in plina ascensiune, Miliband e vazut ca un euroentuziast, lucru nu tocmai usor intr-o tara maniacal eurosceptica. Spuneam ca ar fi trebuit sa fie momentul sau de glorie, in care isi expune viziunea despre UE in fata unei audiente de profil. N-a fost sa fie. Presa de la Londra s-a concentrat pe altceva. Premierul Gordon Brown a vazut discursul pregatit de ministru si          i-a taiat bucati esentiale, practic, i-a lasat platitudinile politicoase la adresa Europei si i-a castrat ideile novatoare. Doar ca cei de la cabinetul ministrului apucasera sa trimita la presa prima varianta a discursului. Gafa de proportii. Toata lumea s-a prins de urecheala. Din vizionar, Miliband a devenit ridicol. Episodul este tipic pentru ambivalenta britanica fata de UE. Mai degraba, elita britanica este favorabila Uniunii. La nivelul omului simplu, indiferenta este cea mai pozitiva atitudine, dar cei mai multi sunt suspiciosi fata de Bruxelles.

Tabloidele sunt toate isteric eurosceptice, ba chiar europaranoide, as spune. Dupa semnarea Tratatului de la Lisabona, nu l-au scos pe Brown din “tradator” si “las”. Asta, desi bietul om obtinuse pentru Marea Britanie o multime de optiuni de retragere (opt-outs), adica Londra va putea participa la anumite politici europene numai daca doreste, in functie de analiza proprie. Practic, pe masura ce integrarea avanseaza, Marea Britanie risca sa ramana cu un picior afara si unul inauntru si cele doua talpi sa se indeparteze tot mai mult una de alta. Intr-o astfel de tara, nu e de mirare ca lupul batran Brown isi tempereaza juniorul euroentuziast. Și nu trebuie sa uitam ca amandoi fac parte din Partidul Laburist, acuzat dinspre dreapta ca e prea pro-european. Coincidenta face ca in 1988, tot la Bruges, in acelasi loc, Margaret Thatcher sa fi tinut un discurs care a ramas celebru. “Doamna de fier” fusese invitata sa vorbeasca despre viitorul european al tarii sale. Despre invitatie, Thatcher a spus ca “e ca si cum l-ati fi invitat pe Ginghis Han sa vorbeasca de virtutile coexistentei pasnice”. Sa fii ministru de Externe euroentuziast in Marea Britanie e ca si cum l-ai pune pe capitanul Picard sa piloteze o autobasculanta.  

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite