Povestea locului din România căutat de toţi bogaţii Europei. Acum a ajuns o ruină
Publicat la 08.04.2017, 10:52:07
Legenda spune că marele Hercule s-a oprit aici pentru a se odihni şi pentru a se spăla în băile romane, cunoscute de-a lungul şi de-a latul imperiului în timpul celor 165 de ani de ocupaţie a Daciei, scrie Business Magazin.
În timpul regimului comunist s-au construit numeroase hoteluri precum Roman, Hercule, Afrodita, Minerva sau Diana. La câţiva ani după revoluţie, străzile şi aleile s-au umplut de pensiuni, mai mici sau mai mari, mai albe sau mai colorate. Herculane părea să îşi revină: lumea nu mai venea doar pentru tratamente iar tinerii începeau să petreacă tot mai multe vacanţe acolo. Chiar şi ceva străini, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a pune pe picioare, câteva luni pe an, economia micii localităţi.
La sfârşitul anilor 2000, însă, lipsa unui plan de reabilitare şi dezinteresul autorităţilor regionale au început să se facă simţite. Dacă în restul ţării se mai făceau ceva progrese, se mai reparau drumuri şi se mai construiau poduri, aici timpul parcă stătea în loc. Doar statuia lui Hercule, emblema unui loc pe care altădată doar cei puţini îşi permiteau să-l vadă, stă neatinsă, parcă, de anii ce trec.
Staţiunea Băile Herculane a intrat într-un program de reabilitare, susţinut de fonduri europene şi de consiliul judeţean. La cum merg lucrările, însă, va mai trece mult timp până la primele rezultate.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
