Povestea lunii februarie. Tradiții și superstiții în ultima lună de iarnă

Povestea lunii februarie. Tradiții și superstiții în ultima lună de iarnă. Luna februarie este cea mai scurtă lună din an.

Luna februarie mai este numită și luna dragostei, având în vedere că avem Ziua Îndrăgostiților, dar și Dragobetele sărbătorite, pe 14 februarie și pe 24 februarie.

În februarie, ziua are 11 ore şi noaptea are 13 ore, iar o mulțime de obiceiuri și de tradiții sunt respectate.

Mai trebuie știut și că denumirea lunii februarie derivă din latinescul „februarius” – de la „februa”. Luna a fost adăugată în calendarul roman în secolul al VII-lea î.Hr., împreună cu luna ianuarie, fiind închinată zeului împărăţiei subpământene Februs.

Povestea lunii februarie. Tradiții și superstiții în ultima lună de iarnă

În tradiţia noastră populară, luna februarie se numeşte Faur. Denumirea este legată de meşterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecţionează fiarele sau cuţitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are numai 28 de zile, sau 29 în anii bisecţi, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.

Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde şi zâmbeşte, e frumos, când plânge, bate viscolul, când e supărat, dă ger de crapă pietrele.

Care este povestea lui Februarie? „A fost o dată un om pe care îl chema Anul, care avea 12 feciori numiţi precum lunile anului: Ianuar, Februar, Martie şi aşa mai departe. Altă avere nu avea omul decât o vie. Într-un an după ce au cules via, vinul ce le-a ieşit l-au pus într-un singur butoi şi s-au înţeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea.

Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia, au tras cu tibişirul câte o linie de-a curmezişul pe fundul butoiului culcat. Apoi, ca să nu fie neînţelegeri, fiecare şi-a pus canaua (robinetul) lui. Februar, fiind cel mai mic, şi-a pus canaua jos de tot, aproape de doagă, că aşa era obiceiul, cel mai mic la urmă.

Fiecare dintre fraţi dorea să fie ultimul cu vinul nebăut în butoi, ca să facă în necaz celorlalţi care nu au economisit.

Februar, fire mai altfel decât ceilalţi fraţi, a început să tot bea din canaua lui. Când îl căuta omul, tot vesel şi plin de vorbă îl găsea, trăncănea verzi şi uscate şi tot fluierând mergea. Ceilalţi râdeau în sinea lor şi-şi spuneau: „Repede, repede isprăveşte el vinul şi să-l vedem ce face!”. Într-o zi îi vine pofta lui Ianuar să-şi guste şi el vinul. Suceşte de cana şi vin nu curge deloc.

Povestea lunii februarie. Tradiții și superstiții în ultima lună de iarnă

Încearcă şi ceilalţi, vin niciun pic nu mai aveau, numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea. Fraţii, supăraţi, au luat-o la goană după Februar, să-l prindă şi să-i ceară socoteală pentru isprava făcută. Când îl fugăreau, Februar plângea, când îl lăsau râdea ca un copil. De atunci, se zice că luna februarie, care poartă numele lui Februar, este schimbătoare – aci cald, aci viscol, aci frig – după felul cum a fost el când l-au alergat fraţii lui”, consemnează etnologul Ion Ghinoiu, în volumul „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Totodată, o tradiție de luna februarie este cea conformă căreia timpul este considerat favorabil pentru semănatul plantelor care cresc şi rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea şi alte zarzavaturi), dar şi pentru unele plante care fructifică la suprafaţă (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcţie etc.

În același timp, în februarie, noaptea îngheaţă pământul, iar ziua se dezgheaţă, cu alternanţe mari de temperatură, ce aduc aminte şi de iarnă şi de primăvară.