money.ro
Actualitatemoney.ro

PPF a inaintat o oferta pentru preluarea companiei farma Zentiva

Publicat la 04.05.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PPF a inaintat o oferta pentru preluarea companiei farma Zentiva

Pretul oferit actionarilor Zentiva, de 950 coroane/unitate (37,60 euro), evalueaza intreaga companie la o suma de 36,22 mld. coroane (1,43 mld. euro). Oferta PPF Group, prin intermediul subsidiarei Anthiarose Limited, reprezinta o prima de circa 1,9% fata de ultima cotatie a actiunilor Zentiva la Bursa de Valori din Praga, de 932,5 coroane/unitate (36,91 euro).

“Oferta are scopul de a achizitiona o participatie in Zentiva care sa permita ofertantului sa influenteze activ strategia si activitatile zilnice ale Zentiva. Grupul PPF intentioneaza sa-si exercite drepturile de actionar in mod activ, pentru a sprijini eforturile actuale ale managementului (Zentiva, n.r.), focusate pe dezvoltare si cresterea valorii companiei”, se arata in comunicatul de presa al PPF Group. Zentiva NV este controlata de Sanofi Aventis Group, una dintre cele mai mari companii farmaceutice la nivel global. Grupul PPF controleaza deja indirect peste 19% din actiunile Zentiva, prin intermediul joint-venture-ului infiintat anul trecut impreuna cu compania de asigurari Generali, Generali PPF Holding.

Oferta de preluare va fi lansata numai daca si dupa ce PPF va obtine avizele necesare din partea Bancii Nationale a Cehiei, potrivit comunicatului companiei. Conform PPF, Consiliul de Administratie al Zentiva a fost anuntat de intentia sa, reprezentantii companiei farmaceutice refuzand sa ofere comentarii. In opinia analistilor cehi, actionarii Zentiva nu se vor grabi sa isi vanda actiunile, datorita evolutiei cotatiilor acestora din ultimele luni. “Actiunile Zentiva s-au tranzactionat deja de cateva ori in trecut, la o valoare apropiata de pretul oferit de PPF in prezent, iar daca investitorii in actiunile companiei ar fi dorit sa vanda, ar fi putut sa o faca deja in lunile trecute”, a declarat analistul companiei cehe de brokeraj Atlantik FT, Milan Vanicek, citat de agentia de presa CTK. “Nu cred ca PPF va putea sa achizitioneze prea multe actiuni la un pret de 950 (coroane/actiune, n.r.)”, a mai declarat un broker ceh pentru Reuters. Titlurile Zentiva au scazut cu peste 4% de la inceputul anului si cu circa 3,5% de la inceputul trimestrului doi. Compania farmaceutica Zentiva NV, inregistrata in Olanda, desfasoara activitati in Cehia, Turcia, Polonia, Rusia, Bulgaria, Ucraina si tarile baltice. Zentiva NV este prezenta si in Romania, unde a preluat, in septembrie 2005, producatorul bucurestean de medicamente Sicomed, ulterior devenit SC Zentiva SA.

PPF Group, inregistrat in Olanda, detine active in valoare de peste zece mld. euro, potrivit site-ului oficial al companiei. Petr Kellner, actionarul majoritar al PPF, are o avere evaluata la o suma de 6,11 mld. euro, potrivit Forbes, ocupand locul 91 in topul celor mai bogati oameni din lume. Miliardarul ceh este prezent in Romania prin intermediul PPF Investments (PPFI), in care detine o participatie de 9%. PPFI controleaza compania Roumanie Assurance International (RAI), detine 71% din Ardaf, la care se adauga si o participatie de circa 40% in compania Conti Hotels, actionar majoritar al lantului hotelier Continental. PPF era in discutii cu joint-venture-ul Generali PPF, pentru vanzarea pachetelor detinute la Ardaf si RAI.

Ofertant PPF Group NV ]

Tinta Zentiva

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite