In septembrie, activele totale ale sectorului SIF insumau 8,33 miliarde lei (2,23 miliarde euro) si marcau o scadere cu 10% fata de nivelul raportat in august. Indicele BET-FI a suferit o scadere record in luna octombrie, cu 56,45%, in ton cu prabusirea marilor burse internationale. Totodata, indicele BET a pierdut 32,68%, iar piata a scazut pe ansamblu cu 32,95%.
SIF Transilvania (SIF3) avea la sfarsitul lunii octombrie un activ net total 1,73 miliarde lei, in scadere cu 13,49% fata de luna precedenta. Capitalizarea companiei a scazut in intervalul analizat cu 60,3%, la 286,14 milioane lei.
SIF Oltenia (SIF5) a urmat cu active de 1,64 miliarde lei, cu 14,63% mai mici decat in luna precedenta. SIF Oltenia avea o valoare de piata la sfarsitul lui octombrie de 336,5 milioane lei, in scadere cu 55% fata de finalul lunii septembrie.
Activele SIF Muntenia (SIF4) s-au depreciat in octombrie cu 14,32% si au ajuns la 1,44 miliarde lei, iar capitalizarea companiei a scazut cel mai putin din sectorul SIF - cu 43,2% - la 387,38 milioane lei.


