Ora 09:45: ISU anunță bilanțul victimelor: 3 copii și 3 adulți au fost preluați de SMURD, 2 copii și 3 adulți au fost reluați de ambulanțele SAJ, 1 bărbat și 2 copii au fost transportați la CPU Medgidia, 5 adulți au fost asistați la fața locului, iar alte 2 persoane sunt asistate dar refuză transportul.
Ora 09:40: Cristian Amarandei, șeful ISU Dobrogea, declarații despre carambol: „Au fost evaluate 140-150 de persoane. Asta nu înseamnă că toate au necesitat îngrijiri medicale. Peste 14 persoane au fost transportate la spitale, printre care și copii. Imediat colegii vor muta toate autoturismele implicate pe banda de urgență, poliția dacă va finaliza ancheta se va putea fluidiza traficul în zonă. Planul alb înseamnă capacitatea de primire a victimelor de către unitățile spitalicești. Planul roșu este în continuare declanșat. Este un eveniment cu implicații majore. Pe o lungime de peste 2 km au intrat în carambol câteva zeci de autoturisme”.
Ora 9.32: Un nou bilanț transmis de ISU: 52 de mașini implicate în cele 4 zone de carambol, cu 146 de pasageri. 17 victime ale accidentelor, unele duse la spital, nici un deces
Ora 9.14: 17 persoane au fost accidentate în urma evenimentelor rutiere din această dimineață, de pe A2. Printre acestea se află și cinci copii, anunță ISU Dobrogea. O persoană a fost luată de la fața locului cu un elicopter MAI și dusă de urgență la spital, în timp ce mai multe ambulanțe au transportat restul victimelor.
Ora 9.00: Din primele informații, în cazul situației de pe A2 este vorba de două accidente, fără legătură între ele. Primul s-a produs la km 181, pe sensul de mers București – Constanța. Au fost trei autoturisme implicate și sunt 5 victime. La doi kilometri depărtare (km 183) s-a produs carambolul în care au fost implicate aproximativ 20 de autoturisme. Accidentul de aici a avut drept cauză ceața și vizibilitatea scăzută. În urma acestui eveniment rutier nu s-a înregistrat nicio victimă.
La acest moment, traficul este deviat și se lucrează pentru decongestionare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.