Dacă toate anunţurile făcute de investitorii imobiliari în ultimii şapte ani s-ar fi pus în practică, braşovenii ar avea astăzi 11 malluri, scrie capital.ro. Criza şi schimbările de strategie au făcut ca din pleiada de centre comerciale promise să fie realizate doar două, şi acelea de mici dimensiuni.
Singurele centre comerciale de tip mall existente în Braşov sunt Unirea Shooping Center, inaugurat de Dan Adamescu în februarie 2008 în urma unei investiţii de circa 35 mil. euro, şi Macro Mall Braşov, actualmente în proprietatea Romstal, după ce foştii proprietari intraseră în faliment.
Din celelalte proiecte anunţate, singurul care se află în construcţie este Coresi. Francezii de la Immochan au terminat construcţia structurii hipermarketului, care va fi predat către Auchan în luna septembrie a acestui an, 40% din structura galeriei comerciale care va fi anexată hipermarketului. Proiectul este construit pe fosta platformă industrială Tractorul Braşov, cumpărată în aprilie 2012 de Auchan, şi urmează a fi livrat pe piaţă în a doua jumătate a lunii martie din 2015.
articolul integral pe capital.ro



