Orange şi Vodafone, liderii pieţei de telefonie mobilă din România, riscă să primească o amendă de circa 420 de milioane de lei din partea Consiliului Concurenţei pentru abuz de poziţie dominantă într-o investigaţie care s-a declanşat încă din iulie 2006, au declarat, pentru Money.ro, surse guvernamentale. Potrivit acestor surse, cele două companii ar fi fost găsite vinovate că au interzis accesul unui operator de telefonie fixă la serviciul de terminare a apelurilor internaţionale şi a celor naţionale în reţelele lor de telefonie mobilă. Alături de Orange şi Vodafone este învinuit şi Romtelecom pentru refuzul de acordare a accesului în reţeaua sa operatorului de telefonie fixă. Compania cu acţionariat grecesc nu ar urma, totuşi, să fie amendată pentru că nu i s-a putut demonstra vina. „În 14 şi 15 decembrie vor fi fi chemate pe rînd cele două companii pentru audierile finale. În proporţie de 95% vor fi amendate. Pedeapsa maximă este de 10% din cifra de afaceri însă nu cred că se poate da, în acest caz, mai mult de 5%. Oricum este un record”, au spus sursele citate.
Firma care a depus reclamaţia ce a condus la declanşarea investigaţiei se numeşte Netmaster Communications. Ea este deţinută de Sanjay Bhasin şi Alexandru Albu. Ultimele date financiare disponibile la RECOM sunt din 2007 când societatea a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 9 milioane de lei şi un profit de 7.700 de lei.
Orange România a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 4,4 miliarde de lei, în timp ce Vodafone a reuşit să realizeze doar 3,9 miliarde de lei
În luna septembrie a acestui an Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, anunţa că sfârşitul anului va aduce cu el una dintre cele mai răsunătoare amenzi date vreodată, pe Concurenţă, în România.
Până în prezent cea mai mare amendă acordată de Consiliu a fost dată în 2005 pentru cei trei mai jucători din industria cimentului, Lafarge, Carpatcement şi Holcim. Sub acuzaţia de cartel au fost sancţionaţi cu 28,5 milioane de euro. Carpatcement a contestat în instanţă amenda şi a fost scutită de plata a 9 milioane de euro.
Dacă vor fi amendate de Consiliu, şi Orange şi Vodafone pot ataca decizia în instanţă.
“Cadou” de Crăciun. Orange si Vodafone riscă o amendă record de 100 de milioane de euro
Publicat la 10.11.2010, 22:02:07
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
