Ce înseamnă concret suspendarea acreditării Spitalului Floreasca, pas cu pas:
- Suspendarea acreditării este o măsură administrativă, care nu afectează funcționalitatea unității spitalicești și nici derularea contractului cu CNAS.
- ANMCS este autoritatea care coordonează Registrul Național al Evenimentelor Adverse Asociate Asistenței Medicale (RN-EAAAM).
- Măsura a fost activată ca urmare a necomunirii către ANMCS, în termenul legal de 24 de ore, a evenimentului din 22 decembrie 2019, când o pacientă a ars pe masa de operație.
- Procedura suspendării acreditării este activată în premieră, această posibilitate fiind introdusă în decembrie 2019, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al ANMCS, precizează Ministerul Sănătății.
-
- Conform acestui regulament, spitalul are obligația ca în termen de 5 zile de la suspendare, managerul unității să prezente un plan de măsuri pentru remedierea elementelor ce au dus la apariția evenimentului advers.
- În termen de 30 de zile, va urma o vizită de lucru cu experți ANMCS pentru a verifica stadiul implementării planului de măsuri și dacă rezultatele sunt pozitive, președintele Autorității poate emite ordin de ridicare a suspendării acreditării.
- Spitalul Floreasca va funcționa normal și va asigura asistența medicală, inclusiv cea de urgență, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă și după, dă asigurări Ministerul Sănătății.





