Premierul a cerut ministerelor să prezinte măsuri pentru implementarea planului anticriză
Publicat la 14.11.2008, 16:47:00
"În această dimineaţă am dat dispoziţie ca ministerele care sunt implicate în realizarea acestui plan de creştere economică şi crearea de locuri de muncă să vină la şedinţa următoare cu primele elemente de legiferare care să le permită implementarea lor imediată", a declarat premierul Tăriceanu vineri, la Cluj, adăugând că nu îşi doreşte să aştepte începutul anului viitor pentru a demara acest plan.
Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat îngrijorat de ştirile de la televizor care anunţau că noi firme vor face disponibilizări sau îşi vor trimite personalul în şomaj tehnic. "M-am îngrijorat văzând câte firme anunţă disponibilizări, şomaj tehnic sau concedieri. Avem obligaţia să găsim soluţii cât mai rapide", a declarat premierul, referindu-se la stimularea investiţiilor sub forma schemei de ajutor de stat, stimulente fiscale, diminuarea cotelor de CAS, sprijinirea angajatorilor care creează locuri pentru şomeri mai vechi de trei luni şi eliminarea impozitelor pe dividende.
Referitor la mărirea cotei unice la 19 la sută ca o soluţie de ieşire din criză, premierul a refuzat să comenteze, susţinând că e vorba de o ştire cu autori anonimi.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
