Premierul susţine că vor fi stabilite standarde de cost pentru toate instituţiile publice, inclusiv ministere. Discuţiile de la Palatul Victoria s-au purtat cu 24 de ore înainte ca termenul dat miniştrilor pentru a-şi reduce cu 20 la sută personalul din cabinete să expire. Şi tot de mâine, salariile miniştrilor, în frunte cu cel al premierul se vor reduce cu 20 la sută.
Noua schemă a aparatului guvernamental s-ar putea schimba drastic mai ales că preşedintele Traian Băsescu a cerut reducerea cu 20 la sută a numărului de bugetari.
"Ceea ce facem acum, standardele de cost, reprezintă, de fapt, o preluare în mediul bugetar a policticilor din domeniu privat. Acum lucrăm la fiecare entitate publică să-i stabilim standardul de cost. Adică ce-şi poate permite statul să finanţeze, de la primăria sub 1.000 de locuitori, până la un minister cu 2.000-3.000 de angajaţi, să spună care este optimul de funcţionare, care este personalul necesar şi, de asemenea, să spună ceea ce nu este necesar sau umflat în decursul timpului, va trebui să se găsească o altă soluţie pentru care aparatul administartiv să fie eficient," a precizat premierul Emil Boc.
Premierul a discutat cu miniştrii despre reducerea agenţiilor guvernamentale
Publicat la 31.07.2009, 15:47:46
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
