Premierul bulgar Serghei Stanişev a salutat marţi deblocarea celor 115 milioane de euro din fondurile europene pentru Bulgaria.
"Rezultatul nu a întârziat. Decizia Comisiei a arătat că eforturile guvernului pentru înlăturarea neregulilor şi obstacolelor au fost apreciate", a spus el.
Stanieşv a mulţumit Comisiei pentru attiudinea sa de partener corect şi a asigurat-o că guvernul nu va încetini ritmul reformelor, pentru a asigura "transparenţă şi un control strict".
Biroul european antifraudă a participat în ultimele luni, la cererea Sofiei, la anchete autorităţilor bulgare. Premierul a reamintit că a fost remaniată Agenţia naţională pentru infrastructurile rutiere, al cărei director era suspectat că a favorizat societăţi aparţinând fraţilor săi în acordarea de contracte.



