money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Premierul Ciolacu: Cu acest atac ipocrit la CCR s-au pierdut deja sume pe care ne bazam în primul şi în primul rând din reorganizare şi din combaterea evaziunii / În jur de un miliard de lei

Publicat la 07.10.2023, 11:04:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Premierul Ciolacu: Cu acest atac ipocrit la CCR s-au pierdut deja sume pe care ne bazam în primul şi în primul rând din reorganizare şi din combaterea evaziunii / În jur de un miliard de lei

”Ministrul de finanţe este un om foarte, foarte responsabil şi încercăm împreună să găsim soluţiile cele mai bune. Până acum le-am găsit. Cu acest atac ipocrit, din punctul meu de vedere, la CCR s-au pierdut deja sume pe care ne bazam în primul şi în primul rând din reorganizare şi din combaterea evaziunii. În jur de un miliard, dar vom încerca să recuperăm”, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu.

Ăntrebat ce se întâ,mplă dacă legea va fi declarată neconstituţională, premierul a afirmat: ”vom vedea dacă se întâmplă acest lucru, care părţi neconstituţionale şi o să grăbim. Avem şi acest scenariu făcut împreună cu ministrul de finanţe”.

Ciolacu a reiterat ideea că situaţia economică a României nu este dificilă.

”Nu avem probleme de incapacitate de plată, de nimic. Noi avem o singură problemă de a ne încadra într-un deficit, unde avem de închis cu Comisia, să vedem cheltuielile directe şi indirecte în ceea ce priveşte Ucraina (...) România nu va fi amendată cu 0,5% din PIB, pentru că, în eventualitatea în care depăşeşte deficitul, lucrurile sunt sub control”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Acesta susţine că ”lucrurile nu sunt critice”.

”Nu avem probleme de salarii, de pensii, dimpotrivă. Avem săptămâna viitoare voi avea o întâlnire cu dânsul (ministrul Finanţelor – n.r.), inclusiv pe proiecţia bugetului pe anul viitor, fiindcă dorim până la sfârşitul anului să avem şi bugetul aprobat”, a mai precizat premierul.

 

 

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite