Premierul Ilie Bolojan ar fi făcut pasul cel mare în viața personală. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, șeful Guvernului s-ar fi căsătorit recent, iar prima deplasare oficială în noua formulă de familie ar fi fost vizita la Viena, cu ocazia Zilei Naționale a României. Deși detaliile privind presupusa căsătorie nu au fost confirmate oficial, purtătorul de cuvânt al Guvernului a folosit termenul „soție” în răspunsurile transmise presei.
Ilie Bolojan, căsătorit. Purtătorul de cuvânt al Guvernului: ”Și-a plătit singură cheltuielile”!
Controversa a pornit după ce Ioana, partenera premierului, a fost surprinsă alături de Ilie Bolojan la evenimentul organizat de Ambasada României la Viena. Întrebată despre prezența acesteia, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a precizat că femeia „și-a plătit din fonduri proprii toate costurile ocazionate de deplasare”. „Soția domnului Ilie Bolojan și-a plătit din fonduri proprii toate costurile ocazionate de deplasarea la Viena, unde l-a însoțit pe premier la un eveniment al comunității românești”, a declarat aceasta pentru Gândul. Ulterior, întrebată în mod direct dacă termenul „soție” confirmă o căsătorie, purtătoarea de cuvânt a refuzat să ofere detalii suplimentare: „Nu discut viața personală a premierului. M-ați întrebat de costuri, v-am răspuns”.
Cine este Ioana, cea care ar fi devenit doamna Bolojan
Ioana, partenera premierului, a apărut ținându-se de mână cu Ilie Bolojan (56 de ani) la evenimentul ambasadei, prilejuit de Ziua României. Aceasta ar fi prima deplasare externă în care cei doi s-au prezentat oficial ca un cuplu.
Partenera premierului lucrează ca asistentă medicală la Spitalul CFR din Oradea. Relația celor doi durează de aproximativ trei ani, timp în care au fost surprinși în mai multe contexte publice. În iulie s-a petrecut prima ieșire publică, la un restaurant din București. Au mai fost prezenți împreună la Blaj, la ceremonia de omagiere a Cardinalului Lucian Mureșan. În urmă cu două luni, cei doi au avut prima apariție comună, la Sfințirea Catedralei Naționale.
Ilie Bolojan a mai fost căsătorit timp de 20 de ani cu Florentina Bolojan, de care a divorțat în 2013. Cei doi au împreună două fiice.





