Nicolae Ciucă s-a aflat, marţi, la prezentarea proiectului şi recepţia Staţiei de Uscare Gaze Naturale – Grup 145, Bilciureşti, care contribuie la creşterea capacităţii de extracţie în cadrul depozitului Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa.
Cu acest prilej el a afirmat că asigurarea capacităţilor energetice reprezintă o prioritate pentru Guvern.
“Tot ceea ce ţine de sistemul energetic şi de asigurarea capacităţilor energetice reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Nevoia de a găsi soluţii pe termen mediu şi lung, de asemenea, se află în primele trei priorităţi ale Guvernului şi pentru că la început spuneam că am văzut că există potenţial, am avut o discuţie cu domnul ministru al Energiei, cu domnii directori ai Romgaz şi Depogaz şi am decis ca, pe data de 20 decembrie, la şedinţa de Guvern, dumnealor să vină şi să prezinte proiectele agreate în comun pentru dezvoltarea capacităţilor de extracţie şi depozitare la nivel naţional”, a declarat, marţi, NIcolae CIucă.
Potrivit acestuia, ”este cât se poate de clar că avem nevoie de efortul comun şi de o aliniere a proiectelor şi programelor astfel încât să ne atingem acest obiectiv”.


