money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Premierul Orban a participat joi la semnarea studiului de fezabilitate pentru „Reabilitare şi modernizare DJ 102 I, Valea Doftanei – Brădet

Publicat la 27.08.2020, 14:57:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Premierul Orban a participat joi la semnarea studiului de fezabilitate pentru „Reabilitare şi modernizare DJ 102 I, Valea Doftanei – Brădet

În baza contractului vor fi realizate, pe lângă studiul de fezabilitate necesar reabilitării celor 24 de km de drum, şi celelalte studii necesare întocmirii documentaţiei de aprobare a indicatorilor tehnico-economici (studiul topografic, studiul geotehnic, planul de situaţie pe ridicare topografică, studiul de trafic, studiul hidraulic şi hidrogeologic, documentaţia pentru scoaterea din circuitul forestier, expertiza tehnică), precum şi obţinerea certificatelor de urbanism, a avizelor, acordurilor şi studiilor specifice, mai arată sursa citată

Valoarea contractului este de 2.795.010,73 (cu TVA), iar durata contractuală de realizare a SF-ului este de 4 luni (120 de zile).

„Asocierea declarată câştigătoare, în urma demarării procedurii de achiziţie publică la sfârşitul lunii aprilie a acestui an, este Asocierea BETA COPS - EAST WATER DRILLINGS - 3TI PROGETTI ITALIA - INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A”, conform sursei amintite.

După finalizarea studiului de fezabilitate, vor urma procedurile legale cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi, ulterior, va putea fi demarată procedura de achiziţie publică privind contractarea lucrărilor de execuţie.

Obiectivul va fi realizat în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, implementat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţie sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite