Valeriu Zgonea a adăugat că există posibilitatea ca Parlamentul să adopte marţi, în urma dezbaterilor pe această temă, o Hotărâre sau o Rezoluţie.
'Vreau să fac un apel la toţi deputaţii şi senatorii care sunt încă în exerciţiul mandatului, mâine să vină la ora 12:00 la Camera Deputaţilor şi la ora 13:00 la plenul reunit pentru a-şi exercita dreptul de vot şi de a participa la această dezbatere extrem de importantă. (...) Cred că este oportună această dezbatere şi am acceptat ca premierul să îşi prezinte punctul de vedere cu privire la cadrul bugetar multianual 2014-2020, iar partidele politice parlamentare să poată participa la dezbatere. Cred că o dezbatere în Parlament este binevenită. Este obligaţia fiecărui deputat şi senator, care în acest moment are mandat, să arate că această instituţie (Parlamentul -n.r.) funcţionează şi apără interesele României. (...) Am speranţa că Parlamentul va adopta o Hotărâre sau o Rezoluţie pe această temă. Sper că vom avea cvorum şi vom putea lua o decizie după punctul de vedere pe care primul ministru îl va exprima. Este un buget important şi noi vrem ca România să nu sufere că nu ne-am exprimat un punct de vedere', a spus acesta.
Valeriu Zgonea a precizat că pentru a putea fi adoptată, prin vot, o astfel de Hotărâre sau Rezoluţie a Parlamentului, va fi nevoie ca un parlamentar să propună supunerea la vot a unui proiect de Hotârâre, respectiv de Rezoluţie.
'Trebuie să vedem ce propuneri vor avea grupurile parlamentare fiindcă ele au mai multe variante. Una dintre ele este aceasta (adoptarea unei Hotărâri sau a unei Rezoluţii a Parlamentului -n.r.). Există, însă, şi posibilitatea unor declaraţii politice', a mai spus acesta.
Întrebat dacă Hotărârea pe care Parlamentul ar putea să o adopte în şedinţa plenului reunit va avea un caracter obligatoriu în ce priveşte mandatul preşedintelui Traian Băsescu pentru Consiliul European extraordinar, Valeriu Zgonea a replicat că 'nu este vorba de impunerea unui mandat', ci de formularea unei recomandări.
'Trebuie să îl întrebaţi pe preşedintele României dacă domnia sa va putea să nu ia în considerare o Hotărâre sau Rezoluţie a Parlamentului cu privire la un mandat pe care i-l recomandă domniei sale', a declarat Zgonea, referindu-se la posibilitatea ca preşedintele Traian Băsescu să ignore recomandarea Parlamentului.
Întrebat dacă intenţionează să îl invite, după Consiliul European, în faţa Parlamentului, pe preşedintele Traian Băsescu pentru a detalia rezultatele negocierilor purtate la Bruxelles, Valeriu Zgonea a răspuns că nu are această competenţă.
'Din păcate, singurul stat din Europa care nu poate să facă acest lucru este România. Dacă va dori să vină, eu sunt o gazdă primitoare şi domnia sa ştie acest lucru. Dacă nu va dori să vină şi va păstra pentru domnia sa informaţiile cu privire deciziile luate, aşa cum a fost în ultimii cinci ani de zile, eu nu am altceva să fac decât să iau act', a mai spus Zgonea.



