Premierul ungar Ferenc Gyurcsany a anunţat luni o serie de măsuri bugetare, printre care reduceri şi majorări de taxe, precum şi reduceri de cheltuieli, pentru a combate o criză ce ar putea duce la comprimarea economiei cu 3% în acest an.
Măsurile au ca scop diminuarea taxelor pentru companii şi salariaţi, precum şi majorarea taxelor pe consum şi proprietate. De asemenea, noile măsuri vor duce la accentuarea inflaţiei anuale medii în 2009, comparativ cu previziunile anterioare, şi la o uşoară adâncire a deficitului bugetar.
Astfel, aplicarea noilor taxe va accentua în medie inflaţia la circa 3,9% în 2009, comparativ cu previziunile actuale ale băncii centrale, de 3,1-3,4%. Deficitul bugetar ar urma să se adâncească la 2,7-2,9% din produsul intern brut (PIB), în contextul în care ţinta anterioară era de 2,6% din PIB.
Măsurile vor reduce cheltuielile din 2009 cu 200 miliarde forinţi (circa 670 milioane euro), cheltuielile din 2010 cu 500 miliarde forinţi, iar cele din 2011 cu 650 miliarde forinţi.



