"Managementul crizei şi alte schimbări necestă un sprijin politic şi social mai amplu decât cel pe care îl are azi guvernul", a spus Gyurcsany sâmbătă, la congresul Partidului Socialist. El conduce un guvern socialist minoritar din aprilie 2008, când Democraţii Liberi s-au retras din coaliţia de guvernare.

"Am auzit că eu sunt obstacolul pentru cooperarea necesară schimbărilor, pentru o majoritate stabilă de guvernare şi pentru un comportament responsabil din partea opoziţiei", a spus el.

"Sper că aşa este, sper că doar eu sunt obstacolul, pentru că dacă este aşa, atunci elimin chiar acum acest obstacol", a spus Gyurcsany. "Propun formarea unui nou guvern, condus de un nou premier".

La alegerile din 2006, Gyurcsany a devenit primul premier ungar de la căderea comunismului care a obţinut un al doilea mandat consecutiv. Însă credibilitatea sa a fost afectată de o înregistrare în care recunoştea că a minţit în campanie în legătură cu finanţele proaste ale ţării, pentru a câştiga. Difuzarea înregistrării de către presă a declanşat în septembrie 2006 mai multe săptămâni de revolte violente. Deşi a redus deficitul bugetar de la 9% în 2006 la circa 3,3% în 2008, el nu a reuşit să atragă susţinerea populaţiei pentru reforme mai ample.

Gyurcsany plănuieşte că iniţieze o aşa-numită "moţiune de neîncredere constructivă", care înseamnă că dacă cel puţin o cincime dintre deputaţi sprijină moţiunea, se alege un nou candidat pentru funcţia de premier, iar Parlamentul votează demiterea celui în exerciţiu şi instalarea celui nou. Procedura nu va determina alegeri anticipate.

"În sens juridic, nu va fi o demisie, ci o moţiune de neîncredere constructivă, iniţiată de premier", a spus o sursă apropiată lui Gyurcsany. "Dacă va exista majoritate parlamentară, am putea avea un nou premier până la jumătatea lunii aprilie", a adăugat sursa.

Gyurcsany vrea totuşi să păstreze funcţia de preşedinte al socialiştilor, pentru care au loc alegeri la congresul acestora de sâmbătă şi duminică.

Analiştii politici ungari preconizaseră că Gyurcsany va fi probabil confirmat sâmbătă în funcţia de preşedinte al partidului său, dar adăugaseră că el este supus la presiuni din ce în ce mai mari să demisioneze din Guvern, pe măsură ce se adânceşte recesiunea şi se apropie alegerile. Doar că, analiştii nu se aşteptau ca Gyurcsani să se retragă atât de curând.

Gyurcsany, al cărui partid este creditat cu doar 16-17% în sondaje, nu are contracandidaţi clari pentru şefia socialiştilor, iar baza partidului îi este fidelă, deci realegerea sa este aproape certă, spun analiştii. Vor exista însă voci critice la congresul de două zile al socialiştilor de la sfârşitul acestei săptămâni, iar Gyurcsany va fi din ce în ce mai presat în următoarele luni să demisioneze din funcţia de premier, pe măsură ce recesiunea se agravează şi alegerile europene se apropie.

"Gyurcsany a dovedit că are abilitatea de a se menţine la putere. Este un maestru în a organiza lucrurile din culise", consideră analistul politic Orsolya Szomszed de la Vision Consulting. "Poate că vor fi câteva voci critice la congres, dar nu mă aştept la o opoziţie substanţială, pentru că partidul nu pare să fie într-o dispoziţie de rebeliune", spusese zilele trecute Szomszed.

Însă Gyurcsany, care conduce un guvern minoritar de aproape un an, se confruntă cu nemulţumirea opiniei publice. Guvernul său, deja nepopular, este nevoit să facă reduceri de buget pentru a ţine sub control deficitul. Economia ungară se va contracta cu cel puţin 3,5%, ceea ce ar putea forţa Guvernul să strângă cureaua şi mai mult, după ce din 2006 a făcut deja mai multe măriri de impozite şi reduceri de cheltuieli.

Aprobat de doar 18% din populaţie, Gyurcsany este unul dintre cei mai nepopulari politicieni din ţară, în timp ce partidul de opoziţie de centru-dreapta Fidesz are o cotă de popularitate de aproape trei ori mai mare decât socialiştii săi.

"Există diviziuni în Partidul Socialist şi, dacă la congres dezbaterile se aprind, diviziunile ar putea deveni vizibile foarte curând", spune analistul politic Attila Gyulai.

În perspectiva alegerilor generale programate pentru aprilie sau mai 2010, Gyurcsany risca şi ca partidul său să nu vrea să înceapă campania electorală cu un lider atât de nepopular ca el. "A doua zi după alegerile pentru Parlamentul European, partidul va trebui să se întrebe cine îi va fi candidatul la funcţia de premier" în 2010, a spus Gyulai. "Iar din acel moment, politicile lui Ferenc Gyurcsany vor fi contestate pe faţă".

Având în vedere susţinerea relativ puternică a lui Gyurcsany în partid, facţiunile rivale nu vor strânge probabil destule voturi pentru a-l înlocui la congresul de la sfârşitul săptămânii. Gyurcsany va rămâne deci la putere, spun analiştii, dar alegerile europene se apropie, iar el va fi presat să facă o alegere şi, cel mai probabil, să se retragă.

Sursa: NewsIn