Ministrul Muncii l-a informat, sâmbătă, pe primul ministru în cadrul unei întâlniri informale la Guvern cu privire la stadiul final al legii unitare de salarizare a bugetarilor, în urma discuţiilor care au avut loc joi seară cu sindicatele, Finanţele şi Justiţia.
"Proiectul este gata, însă mai sunt câteva retuşuri pe text de natură juridică şi urmează a fi înaintat luni Parlamentului", au declarat, pentru NewsIn, surse guvernamentale.
Astfel, în varianta convenită sâmbătă la Guvern, coeficientul 1, care reprezintă baza la care se raportează toate salariile din sistemul bugetar, va fi egal cu salariul minim brut pe economie, stabilit la 705 lei pentru 2010, iar angajaţii cu studii superioare urmează să primească cel puţin 1,75 salarii minime pe economie.
Totodată, preşedintele rămâne singurul demnitar cu 12 salarii minime pe economie, în timp ce persoanele de pe treapta a doua a grilei vor primi venituri de 11,7 salarii minime pe economie, printre care se numără premierul şi şefii celor două camere ale Parlamentului.
Proiectul de lege şi anexele în care sunt trecuţi coeficienţii funcţiilor aferente angajaţilor din sistemul bugetar au fost trimise spre analiză reprezentanţilor Fondului Monetar internaţional (FMI) şi experţilor Comiei Europene, ce urmează să prezinte eventualele obiecţii pe varianta finală a legii.
"Nu ştim dacă mâine (duminică n.r.) reprezentanţii FMI vor veni cu un punct de vedere oficial pe forma finală a legii unitare de salarizare, însă noi suntem în permanenţă în legătură cu ei şi vom face unele modificări dacă este cazul", au mai spus reprezentanţii guvernului.