Din cele 12 milioane de euro, în buzunarul câştigătorului vor ajunge, după ce va plăti taxele şi impozitele, 9 milioane trei sute de mii de euro.
La categoria a II-a au fost 139 de câştigători, care vor primi fiecare câte 19.252 de lei, iar la categoria a III-a au fost 7.200 de câştigători, care vor încasa câte 557 de lei. Potrivit site-ului oficial al Loteriei Române, la tragerea de duminică s-au înregistrat aproximativ 7 milioane şapte sute de variante şi s-au jucat 2 milioane şase sute de bilete.
Premiul cel mare a fost reportat din luna august a anului trecut. Atunci, un alt mare premiu în valoare de 7 milioane şi jumătate de euro, cel mai mare de până atunci din istoria Loteriei Române a ajuns in Călăraşi.
Premiul la Loterie a fost câştigat
Publicat la 28.01.2008, 06:35:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
