Orice mare producător de vin spune că are ”un secret, transmis din generație în generație”, o poveste care-i îmbracă frumos afacerea. La fel cum un simplu țăran, care are are două pogoane de vie, îți explică, așa cum știe el mai bine, de ce ”se joacă strugurii în picioare” sau cum se lasă mustul 40 de zile la fermentat. Fiecare dintre cei doi ”își mută cărțile” de la un alt nivel: primul dezvoltă un business și, dacă are noroc, devine miliardar, iar al doilea se mulțumește să-și îngroape o parte din producție pentru ”zile negre”, când anul nu va mai fi la fel de roditor.

La prima vedere, felul în care funcționează piața vinului din România pare cât se poate de simplu: împărțită între producători, importatori și țărani care produc pentru propriul consum. Lucrurile se schimbă când în ecuație apare și piața neagră, nefiscalizată. Piață despre care atât producătorii, cât și importatorii spun că ”ia avânt” odată cu scăderea  puterii de cumpărare a românilor. Și atunci, cât de profitabil devine să faci business pe acest segment?

 

Citiți articolul complet în ediția 26 a MONEY Magazine