Ziarele britanice avertizau marti cu privire la pericolul creat pentru economia mondiala de respingerea planului de salvare a sistemului financiar american, care prevedea deblocarea a 700 de miliarde de dolari pentru a veni in ajutorul bancilor aflate in dificultate.
The Times (centru-dreapta) a calificat votul Camerei Reprezentantilor drept un "moment periculos", apreciind ca opozantii proiectului "au citit in mod iremediabil gresit acest plan, interpretandu-l ca pe o vesta de salvare pentru bancherii-nababi de pe Wall Street". "In realitate, esecul planului ameninta omul simplu, in America si dincolo de ea. Repercusiunile incepeau deja sa devina evidente noaptea trecuta (luni spre marti - n.red), cand pietele financiare de pe tot globul erau in scadere", scrie cotidianul. "Efectele se vor face simtite la nivel mondial, iar lumea conta pe America pentru a gasi o solutie. Daca alesii americani nu isi dau seama de potentialele pagube pe care le-au provocat, trebuie sa se mai gandeasca o data, si repede", apreciaza Times.
Potrivit The Guardian (stanga), caderea burselor declansata de votul american a deschis "un nou capitol de cosmar al acestei saga ce pare fara iesire in acest moment". "A devenit o criza de incredere in sistemul bancar in ansamblu, care este fara precedent in epoca moderna" si care "va necesita si combinatii politice fara precedent pentru a indeparta situatia actuala de pe gura prapastiei", avertizeaza cotidianul.
Acest vot negativ "a torpilat in realitate interventiile guvernamentale inedite pentru a calma temerile de pe pietele financiare", apreciaza la randul sau cotidianul economic Financial Times.
Pentru Daily Mail, caderea in serie a burselor in urma votului din Camera Reprezentantilor aduce in memorie "ecouri alarmante ale crahului din 1929" si "impinge bancile mondiale pe buza prapastiei, cu noi socuri asteptate in deschiderea pietelor financiare astazi", marti.
Telegraph este mai optimist, apreciind ca "evenimentele nu vor antrena neaparat apocalipsa anuntata de George W. Bush - dar nu se va gasi o solutie decat daca toata lumea isi pastreaza sangele rece". "A devenit clar ca oamenii politici nu sunt dispusi sa semneze un cec in alb pentru a-i salva pe toti cei care sunt la originea dificultatilor actuale. Omul de pe strada nu va mai ingenunchia in fata Wall Street", afirma cotidianul.
In Franta, majoritatea ziarelor consacra pagini intregi crizei financiare, unele cautand vinovati, altele solutii.
Astfel, Libération (de stanga) nu vede decat o solutie: "a plati". "Trebuie deci sa plateasca, daca nu vor sa vada castelul de carti de credit daramandu-se in cateva zile", scrie cotidianul, referindu-se la autoritatile americane. "Sa plateasca, dar apoi sa ceara socoteala", adauga Libération, adaugand ca dupa ce "au jucat la ruleta ani de zile banii altora, pariorii iresponsabili trebuie, la randul lor, sa plateasca oalele sparte sau sa li se interzica intrarea in cazino".
Cotidianul economic La Tribune scrie ca "nimeni nu pare sa detina bagheta magica ce va scoate lumea din impas". Un alt cotidian economic, Les Echos, vede avantaje in aceasta situatie macar pentru BCE: "Intre timp, atat de criticata Banca Centrala Europeana este singura institutie continentala care da un raspuns tranzactional injectand zi dupa zi lichiditati pe piata interbancara. Acest rol a devenit indispensabil, atat de putin se incred bancile unele in altele".
Cotidianul catolic La Croix apreciaza ca guvenele europene merg cu pasi mici "adaptandu-si discursurile si deciziile in timp real la informatiile si evenimentele venite din alte parti, dar care se apropie de Batranul Continent". Le Monde, in editia aparuta inainte de respingerea planului Paulson, considera ca "Uniunea Europeana este incapabila, concret, sa elaboreze un plan de salvare comparabil" cu acesta. Cotidianul L'Humanité deplange faptul ca in Franta "nu se pune problema sa se atinga cineva de cele 15 miliarde de euro cadouri fiscale acordate celor mai bogati in tara", care s-au imbogatit tocmai din speculatii financiare.
La randul sau, presa spaniola aprecia marti ca respingerea in Congres a planului administratiei pentru salvarea sistemului financiar american deschide o "perioada de incertitudine", o "criza fara precedent" cu "consecinte imprevizibile".
Dupa respingerea planului care prevedea deblocarea a 700 de miliarde de dolari, cele doua ziare economice principale din Spania, Expansion si Cinco Dias titreaza "Haos financiar" si "Cutremur financiar mondial", in timp ce cotidianul catalan La Vanguardia are un singur cuvant, de o schioapa pe prima pagina: "Crah!".
Potrivit El Pais (centru-stanga), "respingerea planului de salvare a Wall Street prelungeste criza si accentueaza riscul de recesiune", "deschide o perioada de incertitudine" si "o criza fara precedent". Acest refuz "inseamna ca lupta impotriva crizei financiare nu are doctrina politica pe plan mondial", potrivit ziarului, care apreciaza ca "desi unele detalii ale planului pot fi criticate, obiectivele si orientarea sa politica generala nu pot fi atacate".
Potrivit ABC (dreapta), "ceea ce fusese anuntat ca un mare leac pentru un mare rau a sfarsit prin a deveni un fiasco gigantic, cu consecinte imprevizibile".
Cotidianul El Mundo (centru-dreapta) afirma la randul sau ca respingerea planului in Camera Reprezentantilor "este cea mai rea umilinta a presedintelui de la sosirea la Casa Alba". "Nimeni nu stie daca acest plan va putea fi aprobat in cele din urma fara modificari, dar atata timp cat nu se intampla acest lucru, riscul de paralizie financiara sporeste in Statele Unite si s-ar putea extinde la toata lumea", continua El Mundo.
Pentru La Vanguardia, respingerea planului "agraveaza dramatic situatia", dar cotidianul se vrea optimist si sa asigurari ca "totul va reveni la normal, cu timpul".
La randul sau, cotidianul economic german Handelsblatt scria marti ca respingerea planului este "cea mai cruda infrangere" a lui Bush din cele doua mandate si "consecinta erorilor de judecata". Cotidianul este singurul din presa germana care publica un comentariu pe aceasta tema, celelalte preferand sa se concentreze pe salvarea bancii imobiliare germane Hypo Real Estate. (NewsIn)
Presa europeana se teme de efectele respingerii planului Paulson in Congresul american
Publicat la 30.09.2008, 15:56:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
