money.ro
Actualitatemoney.ro

Presa faţă cu social media: reţelele sociale, principalul canal de distribuţie al ştirilor online

Publicat la 11.10.2010, 10:28:37

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Presa faţă cu social media: reţelele sociale, principalul canal de distribuţie al ştirilor online

“Vinovaţi” de răspândirea știrilor online sunt, în cea mai mare parte, influenţatorii din respectivul mediu. Astfel, 27% dintre cei mai activi share-ri(cei care împărtăşesc cu prietenii din reţelele sociale cel puţin 6 ştiri pe săptămână)  sunt responsabili pentru distribuţia online a 87% din toate știrile. Consumatorul mediu de ştiri online împărtăşeşte 13 știri pe săptămână şi primește 26 de ştiri fie prin social media şi/sau e-mail.

 

Subiectele de pe ordinea de zi compun majoritatea conținutului împărtășit pe rețelele sociale - 65% - urmat de breaking news  - 19% - și subiecte etichetate de CNN ca “neobișnuite sau amuzante”.  Cei de la CNN au mai descoperit că în general conținutul “spectaculos din punct de vedere vizual” are parte de rezultate mai bune atunci când vine vorba de distribuția socială, la fel și în cazul subiectelor care țin de știință, tehnologie, bani și știrilor de interes general.

 

Studiul CNN a folosit tehnici de eye-tracking și biometrie pentru a măsura implicarea emoțională asociată cu împărtășirea știrilor online. Rezultatele au demonstrat un efect de halo care duce la o implicare substanțial mai mare a cititorilor cu conținutul “recomandat” și, totodată, cu publicitatea care îl însoțește față de cel consumat în mod întâmplător.

 

Beneficiile brandurilor care se promovează alături de știrile recomandate în social media sunt semnificative. Studiul a arătat că oamenii care primesc astfel de știri de la prieteni sau parteneri de afaceri prin social media sunt cu 19% mai dispuși să recomande altora brandul promovat alături de respectiva știre și cu 27% mai  înclinați să folosească ei înșiși respectivul brand.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite