Lucas Demetrios Papademos, 65 de ani, şi şi-a făcut sutdiile universitare la Massachusetts Institute of Technology, SUA, în anii '70, de unde a obţinut o dilplomă în fizică. A urmat apoi un master de inginerie electrică şi a obţinut doctoratul în economie în 1978.

A urmat apoi o carieră în mediul academic la Universitatea Columbia şi la Univestitatea din Atena până în 1985.

În 1980 a ocupat funcţia de economist la Rezerva Federală din Boston, apoi a fost economist şef la Banca Naţională a Greciei din 1985, de unde a avansat până în poziţia de guvernator, funcţie deţinută între 1994 şi 2002. De acolo a ajuns la Banca Centrală Europeană, unde a preluat funcţia de viceguvernator de la Christian Noyer începând cu 2002. În 2010 a fost înlocuit de Vítor Constâncio, potrughezul care deţine şi acum această funcţie.

Papademos a devenit consilier al lui Papandreou după ce-a părăsit postul de la BCE şi este membru al Comisiei Trilaterale din 1998.

"Preşedintele, după recomandări ale liderilor politici care au luat parte la reuniune, i-a ordonat lui Lucas Papademos să formeze un nou guvern", a anunţat Preşedinţia într-un comunicat, după discuţiile dintre liderii politici şi Papademos.
Fostul vicepreşedinte al BCE îl va înlocui pe actualul premier, Giorgios Papandreou, care a anunţat că va demisiona.
Bursa elenă a crescut brusc după ce Papademos a ajunt joi dimineaţă la palatul prezidenţiale, pentru a se alătura negocierilor.
Noul guvern va aproba termenii planului de salvare propus de UE.

În caz contrar, Grecia risca falimentul şi ieşirea din grupul euro. În termenii acordului, Grecia trebuie să aplice noi măsuri de austeritate pentru a primi un împrumut de 130 de miliarde de euro şi pentru a-i fi prescrise de către investitorii privaţi jumătate din datorii.

Comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, a spus săptămâna aceasta că vrea ca şefii celor două principale partide din Grecia să-şi ia un angajament în scris în ceea ce priveşte respectarea termenilor acordului, înainte de Atena să primească următoarea tranşă din împrumut. Opoziţia elenă a respins însă această idee, spunând că planul de salvare este "inevitabil" şi deci nu vede necesitatea asumării unui angajament în scris.