Camera Reprezentanţilor, în care democraţii sunt majoritari, şi-a dat miercuri aprobarea finală pentru acest program, oferind preşedintelui democrat o victorie majoră în primele luni ale mandatului său.
”Această lege istorică are rolul refacerii coloanei vertebrale a acestei ţări”, a afirmat Biden înainte să semneze proiectul.
Ulterior semnării, Biden a susţinut un discurs pentru a marca împlinirea unui an de la intrarea în carantină, a cere vigilenţă în timpul pandemiei şi a oferi speranţă în condiţiile creşterii numărului de persoane vaccinate.
Iniţial, ceremonia de semnare a proiectului de către Biden era programată să aibă loc vineri, dar şeful de personal al Casei Albe, Ron Klain, a spus că aceasta a fost devansată deoarece programul a ajuns la Casa Albă miercuri noaptea.


