Preşedintele CEC nu comentează dacă va prelua Asiban de la foştii parteneri
Publicat la 23.07.2007, 18:29:30
"Nu comentez care va fi poziţia CEC-ului în această afacere şi nici dacă va decide să cumpere restul de acţiuni sau să le vândă pe cele deţinute", a declarat, luni, pentru NewsIn, preşedintele CEC, Radu Graţian Gheţea. Întrebat despre o planurile mai vechi, privind înfiinţarea unei firme proprii de asigurări, preşedintele CEC a menţionat că o astfel de decizie va fi luată în funcţie de alegerea pe care o va face în ce priveşte acţiunile companiei de Asigurări.
Legea companiilor nu obligă acţionarii unei societăţi pe acţiuni să acorde partenerilor dreptul de preemţiune, adică să le facă, obligatoriu, o primă ofertă, a explicat pentru NewsIn, avocatul Gabriel Biriş. "CEC poate supravieţui ca acţionar şi în situaţia în care o companie preia 75% din acţiunile Asiban, deoarece Legea companiilor a fost modificată şi nu mai obligă societăţile pe acţiuni să aibe cinci acţionari", a adăugat Biriş.
Petre Bunescu vicepreşedinte al Băncii Române de Dezvoltare (BRD)-SocGen a confirmat, luni, pentru NewsIn că intenţionează să vîndă participaţia de 25% din Asiban, al patrulea jucător din piaţa asigurărilor, deoarece BRD nu este interesată de acest domeniu şi va investi banii obţinuţi în dezvoltarea băncii. Totodată, Bunescu a confirmat informaţia potrivit căreia cele trei bănci au mandatat divizia europeană a băncii de investiţii Rothschild, în calitate de consultant al vânzării.
Rothschild va stabili valoare de piaţă a tranzacţiei, care va cumula trei sferturi din capitalul asiguratorului, şi va găsi un cumpărător, spune vicepreşedintele BRD SocGen. "Avem deja un consultant care se va ocupa de vânzarea companiei Asiban, banca de investiţii europeană Rothschild", a explicat vicepreşedintele BRD Groupe Societe Generale. Bunescu a adăugat că "un preţ estimativ al tranzacţiei va fi stabilit după un studiu de piaţă, acest rol urmând să-i revină intermediarului, banca Rothschild".
În urmă cu două luni Radu Graţian Gheţea a declarat că a primit o ofertă de a cumpăra o firmă de asigurări şi analizează propunerea, însă ar putea renunţa la proiectul unei bănci pentru locuinţe. "Am primit o ofertă să cumpărăm o societate de asigurări, dar nu am luat încă o decizie". El a menţionat că va fi nevoie să se facă studii suplimentare, inclusiv pentru o eventuală înfiinţare a unei firme noi de profil.
El nu respinge ideea unei firme de asigurări şi intrarea pe piaţa de leasing, deoarece consideră că sunt de o utilitate mare pentru clienţi. "Vom vedea în ce măsură aceste proiecte vor putea fi continuate. Ele nu reprezintă, însă, o prioritate pentru noi".
Preşedintele executiv al Băncii Comerciale Române (BCR), Nicolae Dănilă, a menţionat, la finalul lunii iunie că banca şi-ar putea vinde participaţia de 25% pe care o are la compania de asigurări Asiban.
Potrivit statisticilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) Asiban a fost al patrulea jucător pe piaţa asigurărilor din România în 2006, cu o valoare a primelor brute subscrise de 436,8 milioane lei, după Allianz Ţiriac, Asirom şi Omniasig. Asiban "controlează" o cotă de 7,62% din piaţa asigurărilor generale şi de viaţă, arată CSA.
Capitalul Asiban este împărţit în tranşe egale de patru bănci BRD Groupe Societe Generale, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), Banca Transilvania şi BCR, fiecare cu o participaţie de 25% din capital.
Compania de asigurări Asiban a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 138,8 milioane lei (41,4 milioane euro) în primul trimestru al anului, cu aproape 30% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, Asiban a obţinut un profit brut de 2,56 milioane lei (763.000 euro) în primul trimestru al acestui an, cu 33,3% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2006, iar valoarea daunelor a crescut cu 58% în acelaşi interval. P entru sfârşitul acestui an, Asiban estimează un profit brut de 9,95 milioane lei (2,96 milioane euro).
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
