money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Preşedintele Coreei de Sud: Avem nevoie cu orice preţ de coordonare internaţională

Publicat la 11.11.2010, 07:27:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preşedintele Coreei de Sud: Avem nevoie cu orice preţ de coordonare internaţională

"Cred că vom ajunge la un acord final înainte de sfârşitul zilei şi vom avea discuţii intense în cursul dineului" de lucru la care vor participa cei mai mulţi din liderii prezenţi la reuniune, a declarat preşedintele sud-coreean cu ocazia unui forum economic organizat pe marginea summitului G-20, care se desfăşoară joi şi vineri, la Seul.

 

"Avem nevoie cu orice preţ de coordonare internaţională", a continuat Lee Myung-Bak, avertizând faţă de eventuala tentaţie a unor ţări de a "încerca să supravieţuiască prin forţe proprii". O asemenea situaţie ar putea reuşi "pe termen scurt, însă va sfârşi rău, iar economia mondială va regresa", a opinat şeful statului sud-coreean.

 

Joi dimineaţa, purtătorul de cuvânt al comitetului preşedintelui sud-coreean la G-20, Kim Yoon-Kyung, a anunţat un nou eşec al discuţiilor între responsabili ai finanţelor care participă la summit, privind o gamă largă de subiecte-cheie.

 

"Diferenţe considerabile persistă pe tema valutelor şi a dezechilibrelor de cont curent", a declarat sursa citată, la o zi după o reuniune a responsabililor ministerelor de finanţe din ţările membre. O primă rundă de discuţii, desfăşurată marţi, s-a încheiat tot cu un eşec.

 

Summitul G-20 îşi deschide lucrările joi, la Seul, în contextul unor dispute legate de aşa-numitul "război al valutelor", principalele economii ale planetei criticând deschis Statele Unite ale Americii, cărora li se reproşează că prin devalorizarea dolarului ameninţă echilibrul economic mondial.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite