Lichiditate scăzută, concentrare a capitălizării, prea puţine noi listări şi lipsa unei culturi investiţionale reale, acestea sunt principalele probleme cu care se confruntă Bursa de Valori Bucureşti, conform preşedintelui East Capital, Peter Elam Hakansson. El a precizat că East Capital şi-ar putea dubla portofoliul de pe piaţa românească dacă ar avea la dispoziţie mai multe titluri în care să investească şi dacă s-ar majora pragul de deţinere la SIF-uri.
Hakansson a dat exemplul Poloniei unde se înregistrează în jur de 50 de noi listări anual. El consideră că, păstrând proporţiile, în România ar trebui să se petreacă cel puţin 25 de noi listări în fiecare an. Compania suedeză East Capital administrează mai multe fonduri de investiţii specializate în plasamente în ţările est-europene.
Activele cumulate se ridică la peste 3,8 miliarde de euro. Anul trecut, fondurile East Capital au înregistrat randamente între 20 şi 40 %. Compania are plasamente exclusiv în acţiuni, atât în titluri cotate la bursă, cât şi în societăţi nelistate, dar este interesată şi de investiţiile imobiliare.
East Capital a investit în România peste 115 milioane de dolari, adică aproape 90 de milioane de euro. În portofoliul societăţii se regăsesc titluri ale Petrom, ale SIF-urilor şi ale companiilor din imobiliare. Conducerea consideră că piaţa românească de capital îşi va păstra trendul crescător şi anul acesta, indiferent de evoluţia situaţiei politice. În România, domeniile cel mai atractive pentru investitori, sunt, în opinia lui Hakansson, sectorul imobiliar, retail-ul şi turismul. În schimb, plasamentele în acţiunile societăţilor bancare sunt neatractive deoarece aceste titluri sunt supraevaluate şi au o rată PER foarte ridicată.



