Preşedintele Eurogrupului vrea să salveze sectorul auto din UE de efectele crizei financiare
Publicat la 10.11.2008, 14:27:44
Preşedintele Eurogrupului şi actualul prim-ministru luxemburghez, Jean-Claude Juncker s-a exprimat în favoarea unor măsuri de ajutorare a industriei auto europene prin acţiuni coordonate ale statelor membre Uniunii. El consideră că actuala situaţie a industriei auto trebuie analizată cu mare atenţie întrucât sectorul este extrem de fagil.
Jean-Claude Junker susţine că europenii trebuie să privească în detaliu ce sprijin pot acorda industriei în general şi sectorului auto în special şi cum pot fi coordonate mai bine diferitele planuri de sprijin economic anunţate deja de câteva dintre ţările membre.
Dincolo de Atlantic, preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că sprijinirea industriei auto americane este o prioritate şi a solicitat administraţiei Bush să facă “tot ce este posibil” pentru a accelera acordarea pachetului de credite în valoare de 25 miliarde dolari, aprobat anterior.
Conform analiştilor, criza financiară mondială şi înăsprirea condiţiilor de creditare au îngreunat finanţarea operaţiunilor zilnice ale producătorilor auto şi au redus oferta de împrumuturi ieftine pentru posibilii cumpărători. În primele nouă luni ale anului, vânzările de maşini au scăzut cu 4,4% în Europa, comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut. Ritmul declinului s-a accelerat în septembrie, când înmatriculările de automobile noi din Europa au scăzut cu 8,2% faţă de primele nouă luni din 2007.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
