'Recunosc că s-a creat o falsă impresie şi îmi pare rău', spune Christian Wulff într-un comunicat emis de biroul său, în contextul criticilor privind creditul primit de la soţia unui om de afaceri milionar, prieten personal, pentru a-şi cumpăra o casă.
'Ar fi fost mai bine dacă la întrebarea care mi-a fost pusă la vremea respectivă în parlamentul Saxoniei Inferioare aş fi fost mai concret şi aş fi comentat contractul meu privat cu doamna Geerkens, pe care nu era nevoie să-l ascund', adaugă preşedintele.
După ce recunoaşte că înţelege 'interesul opiniei publice şi al presei' pentru acest caz, preşedintele Wulff precizează că, 'în interesul separării funcţiei de persoană', va lăsa unui birou de avocaţi documentele contractului şi alte hârtii pentru a putea fi studiate de mass-media.
Şeful statului german reacţionează astfel la criticile apărute în presa germană de la începutul săptămânii cu privire la creditul pe care l-a tăinuit când a fost întrebat acum trei ani în parlamentul landului Saxonia Inferioară în legătură cu relaţiile sale de afaceri cu familia Geerkens. 'În momentul în care Christian Wulff a primit creditul de la soţia mea, eu nu mai eram om de afaceri', afirmă Egon Gerkeens într-o declaraţie publicată joi de 'Suddeutsche Zeitung', apărându-l pe şeful statului de acuzaţia că ar fi profitat de relaţia sa personală cu acest cuplu de milionari.
Egon Gerkeens asigură că nu a profitat niciodată de prietenia sa cu Christian Wulff, pe care îl cunoaşte 'de cel puţin 34 de ani', de la care nu a primit niciodată vreo sarcină oficială sau fonduri de stat şi pe care l-a însoţit în mai multe călătorii oficiale împreună cu ample delegaţii de oameni de afaceri.
În acest sens, el aminteşte că în cele trei călătorii oficiale în care l-a însoţit pe Christian Wulff în China, Japonia şi SUA a plătit din propriul buzunar cheltuielile de 'avion, hotel şi chiar taxa de la Camera Internaţională de Comerţ'.
Egon Gerkeens adaugă că, din cauza unui cancer, ieşise complet din afaceri cu un an înainte ca soţia lui să-i acorde lui Christian Wulff creditul de 500.000 de euro.
Miercuri, cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat, prin purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, 'deplina încredere' în preşedintele Germaniei. 'Cancelarul are deplină încredere în persoana lui Christian Wulff şi în modul în care acesta îşi exercită funcţia', a subliniat Seibert. Potrivit purtătorului de cuvânt, Angela Merkel nu are niciun motiv pentru a se îndoi de ceea ce a spus până acum Christian Wulff pe această temă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.