money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România

Publicat la 11.07.2022, 09:42:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri privind cadrul general pentru constituirea şi funcţionarea băncilor de dezvoltare pe teritoriul României.

Băncile de dezvoltare au ca scop sprijinirea antreprenoriatului, dezvoltarea socio-economică şi regională în România prin promovarea investiţiilor şi facilitarea accesului la finanţare pentru beneficiarii eligibili în acele sectoare în care au fost identificate disfuncţionalităţi ale pieţei financiare şi decalaje de finanţare, în baza unei analize independente ex-ante, în scopul atenuării şi reducerii lor prin desfăşurarea de activităţi de dezvoltare, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene aplicabilă şi cu actele constitutive ale băncilor de dezvoltare, se arată în raportul comisiei de buget-finanţe.

Totodată, constituirea, organizarea şi funcţionarea fiecărei bănci de dezvoltare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor care reprezintă statul român, în calitatea sa de acţionar unic al fiecărei bănci de dezvoltare.

De asemenea, băncile de dezvoltare se pot constitui şi pot funcţiona doar pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile referitoare la autorizarea unei instituţii de credit cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea acesteia.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite