Preşedintele României, Nicuşor Dan, începe miercuri primele discuţii cu partidele parlamentare în vederea formării noului Guvern. Întâlnirile vor avea loc între orele 9.00 și 20.00, câte o oră și jumătate pentru fiecare formațiune politică, într-un format informal, dar esențial pentru stabilirea direcției politice în perioada următoare.
„Mâine (n.r. miercuri), am stabilit întâlniri, de la ora 9.00 până la ora 20.00, câte o oră şi jumătate cu fiecare. Am vorbit cu liderii la telefon şi azi echipa de la Administraţie o să trimită oficial invitaţiile”, a declarat marți dimineaţă preşedintele, în faţa locuinţei sale.
O primă rundă de consultări informale
Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat că aceste discuţii sunt doar începutul unui dialog necesar pentru stabilitatea guvernamentală: „Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale şi vor continua”, a precizat şeful statului.
La ceremonia de depunere a jurământului din Parlament, desfăşurată luni, preşedintele a transmis un mesaj ferm clasei politice: „Este în interesul naţional ca România să aibă un guvern susţinut de o majoritate parlamentară. Este în interesul naţional ca toată majoritatea să-şi asume reformele fiscale de care România are nevoie.”
Totodată, Nicuşor Dan a punctat importanţa unui semnal de stabilitate pentru pieţele financiare şi mediul investiţional: „România trebuie să transmită un mesaj de predictibilitate și deschidere.”
PSD vine cu propuneri concrete și „linii roşii”
Printre partidele care se vor prezenta la consultări se numără şi Partidul Social Democrat. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că partidul său va merge la Cotroceni cu un set de măsuri economice concrete, pregătite de specialiştii partidului.
„I-am rugat pe colegii din partid, de pe partea economică, să pregătească un set de măsuri şi cu acestea vom merge la Cotroceni, cu propuneri concrete”, a declarat Grindeanu, precizând că PSD va rămâne ferm pe anumite puncte, considerate „linii roşii”.
Printre aceste linii roșii se numără:
- subfinanţarea autorităţilor locale, despre care Grindeanu a spus că este inacceptabilă pentru PSD;
- reducerea investiţiilor în infrastructură, considerată o ameninţare directă la dezvoltarea regională;
- reducerea veniturilor românilor, despre care liderul PSD a precizat că ar fi o măsură cu efecte sociale și economice negative.
„Nu mi-aş dori ca în anii viitori să vedem o reducere a investiţiilor în proiectele mari de infrastructură. E o altă linie roşie”, a subliniat Grindeanu. De asemenea, el a evidențiat că în ultimii ani, veniturile populației au crescut semnificativ și că PSD nu va susţine măsuri fiscale care ar diminua aceste progrese.
România, la începutul unui nou ciclu politic
Întâlnirile de miercuri reprezintă doar primul pas într-un proces politic complex, în care partidele vor negocia nu doar componenţa viitorului Guvern, ci și direcțiile strategice ale politicii fiscale, economice și sociale. Președintele Dan a reiterat că această etapă nu este despre trecut, ci despre „viitorul imediat al României”, cerând partidelor să dea dovadă de responsabilitate și viziune.
„Nu este despre calcule politice, este, repet, despre interesul naţional şi sunt convins că românii vor evalua în consecinţă”, a declarat preşedintele.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.