Preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate la referendum
Publicat la 03.05.2007, 12:12:02
Curtea Constituţională a decis că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate la referendum.
Curtea Constituţională a analizat sesizarea democraţilor privind neconstituţionalitatea articolului 10 modificat al Legii referendumului, iniţiat de PSD. Articolul vizat este cel privitor la demiterea preşedintelui prin votul majorităţii cetăţenilor care se prezintă la referendum.
În opinia democraţilor, modificarea articolului 10 reprezintă o derogare de la articolul 5 care stabileşte condiţiile de valabilitate ale unui referendum. Conform acestui din urmă articol, "referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale" (art 5 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului).
Amendamentul la articolul 10, reclamat de PD la Curtea Constituţională, a fost aprobat în urmă cu o lună şi jumătate, de Camera Deputaţilor.
Democraţii nu se află la prima de acţiune acest fel, privind Legea referendumului. Ei au mai sesizat Curtea, după hotărârea luată în Parlament referitor la votul uninominal. Atunci, Curtea a dat undă verde unei solicitări a lui Traian Băsescu de iniţiere a unui referendum privind votul uninominal, doar prin votul majorităţii simple a parlamentarilor şi nu absolute, aşa cum se hotărâse iniţial.
Sursa: Realitatea TV
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
