Preşedintele regiunii Napoli, Antonio Bassolino, şi alţi 27 responsabili ai regiunii Campania (sudul Italiei) au fost inculpaţi vineri pentru presupuse nereguli în gestionarea crizei deşeurilor din regiune, au anunţat autorităţile judiciare din Napoli.
Capetele de acuzare sunt: fraudarea fondurilor publice, abuz de putere, fals şi uz de fals în domeniul mediului. În afară de cel mai important responsabil politic al regiunii, celelalte persoane investigate sunt funcţionari de rang înalt din administraţiile provinciale şi şefi ai societăţilor care se ocupă cu colectarea şi prelucrare deşeurilor.
În ianuarie, mai mult de 350.000 de tone de gunoi se aflau pe străzile din Napoli şi în regiunea oraşului, ceea ce a dus la o criză acută în domeniul sănătăţii publice şi la numirea unui prefect extraordinar, Gianni De Gennaro, însărcinat cu rezolvarea problemei.
Sursa: NewsIn
Preşedintele regiunii Napoli şi alţi oficiali au fost inculpaţi în dosarul deşeurilor
Publicat la 01.03.2008, 10:48:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Șase țări din Europa Centrală și de Est își unesc vocile pentru securitatea energetică. România, parte a noii alianțe regionale

Actualitate
VERTIK: Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro sunt invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK, pentru a identifica rutele de finanțare alternativă potrivite dezvoltării afacerii

Actualitate
ANAF nu știe câți români fac videochat. În 2023 vorbea despre 400.000 de persoane. Acum, Fiscul spune că nu poate calcula fenomenul

Actualitate
Undă verde pentru motocicliști pe benzile de autobuz! Se schimbă și regula pentru mersul printre coloanele de mașini

Actualitate
