Este 'un război regional şi internaţional', 'un război al intereselor. Vor să distrugă ţara', consideră liderul de la Damasc. 'Ceea ce se întâmplă în Siria nu este o revoluţie, nici o primăvară. Este o conspiraţie', spune el făcând aluzie la 'primăvara arabă' ce a condus la înlăturarea regimurilor autoritare din Tunisia, Egipt, Libia şi Yemen.
Preşedintele sirian a desemnat Turcia ca fiind una dintre ţările responsabile pentru 'vărsarea de sânge', întrucât, în opinia sa, 'sprijină rebeliunea'. El a respins totodată propunerea autorităţilor de la Ankara de a se crea zone tampon în interiorul Siriei pentru a proteja refugiaţii. 'Progresăm, situaţia de pe teren este mai bună, dar încă nu am câştigat, mai avem nevoie de timp', estimează al-Assad, avertizând că dacă trupele sale ar folosi 'toată puterea de foc, ar putea distruge complet anumite zone, dar acest lucru este inacceptabil'.



