Şeful statului le-a transmis membrilor delegaţiei FMI că au fost "mult mai relaxaţi" în a cere Guvernului să facă "paşi serioşi", în comparaţie cu ceea ce el însuşi anticipase. Traian Băsescu a mai afirmat că are o "presimţire bună legată de ajutorul dat ţării noastre" şi a mulţumit delegaţiei FMI pentru efortul depus în această perioadă.
"Vreau să mulţumesc tuturor colegilor mei. Am lucrat foarte bine cu delegaţia comisiei europene la bucureşti, dar şi cu reprezentanţii guvernului de la Bucureşti." "Vă felicit pentru ambiţia arătată în aceste 2 săptămâni", au declarat oficiali FMI.
"Am sentimentul că această centură de siguranţă va asigura România", a subliniat Traian Basescu.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a mulţumit, la rândul său, reprezentanţilor României pentru efortul depus în ultimile săptămâni şi a precizat că "profesionalismul lor a fost foarte apreciat de Fondul Monetar”. El a adăugat că se întâmplă foarte rar ca o delegaţia FMI să fie apreciată pentru relaxarea în raport cu proprii clienţi şi că a luat acestă remarcă a preşedintelui drept un compliment.


